Sinaia găzduiește o tabără educativă, care pregătește generații de copii să înțeleagă „importanța reciclării și a consumului responsabil”

Sinaia va fi gazda unei importante tabere educative în perioada 15-19 iulie, când Baterel Camp va reuni copiii din școlile și liceele care s-au distins în ediția 2026 a programului „Baterel, Eroul Reciclării”, organizat de Asociația Environ. Tabăra de cinci zile va fi punctul culminant al unui an în care peste 35 de tone de deșeuri electrice au fost colectate de elevi din 260 de instituții de învățământ din întreaga țară. Marele premiu pentru școlile câștigătoare constă tocmai în participarea la această tabără educativă, unde copiii vor învăța, prin joc, activități în natură și ateliere practice, cum pot avea grijă de mediul înconjurător.

Ediția din acest an a programului a inclus 50 de lecții interactive, în cadrul cărora copiii au descoperit ce se ascunde în interiorul unui telefon, al unui fier de călcat sau al unui laptop și de ce aceste echipamente trebuie colectate separat, nu aruncate la gunoi. Campionii ediției 2026 au fost elevii de la Școala Gimnazială Nr. 9 „Nicolae Orghidan” din Brașov (5.779 kg DEEE colectate), urmați de cei de la Liceul Tehnologic Crișan din Hunedoara (4.970 kg) și Școala Gimnazială Dracea din Teleorman (4.773 kg). Potrivit Asociației Environ, experiențele practice au cel mai mare impact asupra elevilor. Activitățile din școli, întâlnirile cu mascota campaniei și tabăra de vară transformă educația pentru mediu într-o poveste pe care copiii o rețin și o transmit mai departe în propriile familii.

Sinaia va deveni, pentru cinci zile, centrul unei importante inițiative de educare ecologică, care pregătește generații de copii să înțeleagă importanța reciclării și a consumului responsabil.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu