Statul cere despăgubiri de peste 80 milioane euro, pentru trenurile Alstom întârziate

La fix 2 ani de când pe liniile de cale ferată ar fi trebuit să circule 37 de rame Alstom Coradia Stream, în România au ajuns doar 10 unități dintre care doar șase au fost puse în circulație. Penalitățile pentru întârzieri calculate de experții contractați de statul român au depășit pragul de 415 milioane de lei, iar disputa a ajuns pe masa arbitrilor comerciali, potrivit datelor furnizate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară la solicitarea „Adevărul”.În martie 2022, ARF semna contractul pentru primele 20 de rame electrice de lung parcurs, suplimentând comanda șase luni mai târziu cu încă 17 unități. Valoarea totală a înțelegerii este de 2,42 miliarde de lei (fără TVA), sumă care acoperă atât achiziția celor 37 de unități, cât și mentenanța acestora pentru o perioadă de 15 ani.
Potrivit calendarului de livrare, primul tren Alstom ar fi trebuit să fie livrat în cursul anului 2023, iar până în decembrie 2024 subsidiara din România a gigantului francez ar fi trebuit să aducă toate cele 37 de unități.Cu toate acestea, termenele au fost date complet peste cap. Invocând dificultăți de aprovizionare cu materii prime, pe fondul pandemiei și al războiului din Ucraina, Alstom a adus prima ramă în România abia în… CITEȘTE ARTICOLUL AICI!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

