Uniunea Elenă consolidează parteneriatele culturale între România și Grecia. Deputatul prahovean Zisopol: „Rămânem dedicați promovării culturii și valorilor comunității noastre”
În perioada 19 – 22 septembrie 2024 se desfășoară în GRECIA cea de-a VII-a ediție a FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE POEZIE DIN PATRAS, care reunește peste 60 de poeți din 20 de țări. România este invitată de onoare la FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE POEZIE DIN PATRAS.
Acest lucru a fost posibil în urma semnării unui parteneriat cultural între COMITETUL ȘTIINȚIFIC ȘI ORGANIZATORIC AL FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE POEZIE DIN PATRAS, prin domnul Antonis Skiathas, și Uniunea Elenă din România, prin deputatul Dragoș Gabriel Zisopol, președinte al UER. Pe lângă coordonarea participării delegației române la festival (poeți, muzicieni, curatori, reprezentanți ai mass-media), Uniunea Elenă din România va publica Antologiile bilingve ale Festivalului. Tema centrală și titlul Festivalului „I had a dream, which was not only a dream | Είχα ένα όνειρο, το οποίο δεν ήταν καθόλου όνειρο| Am avut un vis, care nu a fost deloc un vis” provin din poezia „Darkness|Întuneric”, a poetului Byron. Anul acesta se împlinesc 200 de ani de la moartea sa, la Messolonghi.
Prin intermediul manifestărilor organizate în cadrul Festivalului va fi omagiat Lordul Byron și evidențiată contribuția acestuia la obținerea Independenței Greciei:
„Doresc să împărtășesc concluziile ședinței din weekend în care am discutat despre o serie de proiecte recent încheiate cu succes și direcțiile și planurile de viitor ale organizației noastre. Suntem dedicați promovării culturii și valorilor comunității noastre, precum și consolidării relațiilor cu comunitatea locală și autoritățile. Planuri de viitor: Uniunea Elenă din România va continua să organizeze evenimente culturale și educaționale menite să celebreze și să promoveze moștenirea noastră. Intenționăm să consolidăm programele noastre educaționale și să dezvoltăm parteneriatele cu instituții culturale și academice din Grecia și România, mă refer aici la cele existente și – de ce nu – parteneriate noi. Vreau să mai subliniez faptul că educația este pilonul fundamental al dezvoltării societății noastre. Ne angajăm să susținem inițiativele care încurajează diversitatea culturală, pentru a cultiva înțelegerea și respectul reciproc. Comunitatea noastră este inima Uniunii Elene. Îi îndemn pe toți membrii să participe activ la evenimentele și proiectele noastre și să contribuie la păstrarea tradițiilor și valorilor noastre comune. Unitatea și solidaritatea sunt esențiale pentru a ne atinge obiectivele. În ceea ce privește județul Prahova, avem în plan inițiative care să sprijine dezvoltarea comunității locale. Desigur, în colaborare cu autoritățile județene pentru a implementa proiecte culturale și educaționale care să beneficieze întreaga comunitate”, a spus deputatul Zisopol, pentru SINAIA.GROUP.