Valea Prahovei, în continuare destinația de top pentru vacanțe la munte, de Paște. ANAT: „Grad ridicat de ocupare în Sinaia, ceva mai scăzut în Azuga și Bușteni”

Incertitudinea internațională, scăderea valorii voucherelor de vacanță și calendarul timpuriu al Paștelui au determinat o schimbare majoră în comportamentul turiștilor români, care au trecut de la cumpărarea de vacanțe în avans la rezervări de ultimă clipă. Această concluzie aparține vicepreședintelui Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Adrian Voican, care a oferit pentru AGERPRES o analiză detaliată a situației din industria turismului în perioada Paștelui.
Potrivit lui Voican, anul acesta Paștele cade foarte devreme, pe 12 aprilie, ceea ce diferă semnificativ de perioada de 1 mai din anul trecut. Această diferență de calendar influențează apetitul pentru vacanțe, mai ales în zonele de litoral, Delta Dunării, anumite orașe sau chiar la munte. Incertitudinea internațională a determinat ca unii turiști să-și schimbe destinațiile externe de Paște în zone apropiate din Europa, precum Spania, Franța și Italia. Totodată, tot mai mulți oameni renunță la destinațiile din Orientul Îndepărtat și Mijlociu, preferând în schimb destinații din America de Sud, Peru fiind în mare căutare.
În România, scăderea valorii voucherelor de vacanță de la 1.600 lei în 2024 la 800 lei în 2025 și 2026 are un impact semnificativ asupra vacanțelor de Paște. Voican subliniază că aceasta este o stimulare care și-a pierdut din putere, mai ales că decontarea voucherelor de vacanță a scăzut cu 52% pe lunile ianuarie și februarie. Această situație a determinat schimbarea obiceiului de a achita vacanțe cu vouchere. Anterior, oamenii dădeau un avans cu mult timp înainte pentru a prinde reducerile la programul „înscrierii timpuri”. După declanșarea conflictului din Ucraina, s-a constatat că sunt mai puține vouchere în țară, iar obiceiul de cumpărare a vacanțelor s-a transformat din „first-minute” în „last-minute”.
Pe de altă parte, Voican a remarcat o creștere a segmentului de incoming, prin aducerea a cât mai mulți străini în România. În prima parte a anului, s-a înregistrat o creștere de 7% a sosirilor străinilor în România, trend care se preconizează că se va păstra. România este o țară sigură, în Schengen și în UE, deci oamenii vor „migra” încet-încet din Europa și spre România. Însă această migrație nu se va face într-un ritm foarte ridicat pentru că România nu are încă o strategie simplă și clară de promovare internațională. Anul acesta, bugetul de promovare este mai mare, undeva la 4,5 milioane de euro, și se preconizează că beneficiile pentru turismul de incoming vor fi vizibile în 2027-2028, pentru că aceasta nu se întâmplă de pe azi pe mâine.
În perioada Sărbătorilor Pascale, gradul de rezervare turistică în țară, la nivelul mediei naționale, este de 70%. Sunt și locuri unde rezervările sunt mai puține, și locuri unde s-a rezervat 100%, dar în principiu sunt oferte de last-minute pentru Paște cu reduceri de 10-20% față de prețul standard. La unități de trei stele, pentru trei nopți, prețurile sunt de la 700-900 de lei, reduse de la 1.100-1.200 de lei. La hoteluri de patru stele cu program complet, eventual în stațiuni balneare, cu acces la SPA, ape termale și cu activități pentru copii sau mese festive, prețurile pot ajunge la 3.500-4.200 de lei. La hoteluri de cinci stele sunt și peste 5.000 lei pentru un pachet de trei nopți. Aceste prețuri se referă la cele mai căutate stațiuni, cele mai populare, care vizează tradițiile: Bucovina, Maramureș, Sibiu, Valea Prahovei în zona rurală, iar cele din zona premium se află în stațiunile balneare Băile Felix, Călimănești-Căciulata, Băile Herculane și alte destinații de genul acesta.
Anul acesta, sunt la mare căutare și localitățile unde se organizează târguri de Paște. La Craiova a devenit tradițional Târgul de Paște din Parcul Romanescu, unul dintre cele mai mari parcuri din Europa de Sud-Est, care a avut un succes fulminant la Târgul de Crăciun și este replicat acum și la Paște. În toate orașele tradiționale, cu centru vechi și pietonale, se organizează festivaluri sau târguri de Paște pentru că oamenii sunt interesați să viziteze. Deci, există și city-break în România! În ultimii patru-cinci ani, aceasta a crescut ca și segment turistic.
În calitate de președinte reales al Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) Prahova, Adrian Voican spune că Valea Prahovei rămâne în continuare destinația de top pentru vacanțe la munte de Sărbătorile Pascale. Până de curând, și împătimații de schi căutau zonele înalte de peste 2.000 metri unde ar mai putea să facă sporturi de iarnă. Cei care vor relaxare, SPA și piscină merg la hotelurile de patru stele, recent renovate și modernizate. Experiența gastronomică este interesantă, mai ales că Prahova este patria vinurilor roșii. Numai în zona Dealul Mare sunt 43 de cramele și foarte mulți enologi de calitate. Sunt vinuri speciale pe care le putem degusta în zona HoReCa, poate diferite de cele pe care le găsim în magazine. Prahova nu face, însă, excepție de la impactul voucherelor de vacanță. Este același grad de ocupare, mai ridicat în Sinaia, ceva mai scăzut în Azuga, Bușteni etc. Dar sunt și aici vacanțe foarte frumoase.
Printre ofertele last-minute de Paște ale agenției BIBI Touroperator, pentru trei nopți de cazare, o cameră (două persoane), se află:
Sinaia – Hotel 3 stele, tarif 998 lei cu mic dejun inclus
Predeal – Hotel 3 stele, tarif 2.166 lei cu mic dejun inclus, prânz tradițional de Paște, ateliere pentru copii, muzică live
Poiana Brașov – Hotel 5 stele, tarif 1.695 lei cu mic dejun
Gura Humorului – Hotel 4 stele, tarif 4.108 lei cu demipensiune, prânz festiv
Maramureș – Hotel 3 stele, tarif 3.889 lei cu demipensiune, prânz și cină festivă de Paște
Fundata – Hotel 4 stele, tarif 1.643 lei cu mic dejun
Băile Felix – Hotel 4 stele, tarif 3.620 lei cu pensiune completă, prânz pascal cu băuturi incluse, acces în zona spa, aquapark
Băile Tușnad – Hotel 3 stele, tarif 2.577 lei cu demipensiune, prânz tradițional cu băuturi
Băile Balvanyos – Hotel 4 stele, tarif 2.750 lei cu mic dejun inclus și acces la spa
Pe litoral și în Delta Dunării, tarifele sunt:
Mamaia – Hotel 3 stele, tarif 657 lei cu mic dejun inclus
Mamaia – Hotel 4 stele, tarif 3.604 lei cu mic dejun, prânz pascal, acces la spa, o procedură de masaj inclus
Eforie Nord – Hotel 4 stele, tarif 2.358 lei cu pensiune completă, acces în zona spa și piscina interioară
Sulina – Hotel 3 stele, tarif 922 lei cu mic dejun inclus
Murighiol – Pensiune 3 stele, tarif 2.836 lei cu demipensiune
Crișan – Pensiune 4 stele, tarif 3.804 lei cu pensiune completă, o excursie inclusă cu barca și transfer Murighiol – Crișan
La Hello Holidays, românii au ales să-și petreacă sărbătorile de Paște atât în țară, cât și în străinătate, preferințele fiind extrem de variate, de la zone montane și stațiuni balneare până la circuite culturale și vacanțe exotice. Cererea ridicată, specifică acestei perioade, a dus la epuizarea rapidă a ofertelor promovate din timp, ceea ce arată că planificarea vacanțelor de Paște a devenit o prioritate pentru tot mai mulți turiști. Destinațiile interne, precum Maramureș sau Băile Felix, s-au numărat printre primele alese, datorită tradițiilor autentice și atmosferei liniștite, potrivite pentru această perioadă. În același timp, circuitele externe au atrat un număr important de turiști, destinații precum Budva, Corfu sau Atena fiind aproape complet rezervate. Cel mai ieftin sejur oferit de companie de Paște a costat 159 de euro pentru 4 zile la Belgrad, în timp ce pentru un circuit în Andaluzia, de 8 zile cu avionul, prețul a fost de 1.169 de euro. În ceea ce privește vacanțele externe, zonele mediteraneene precum Andaluzia sau Puglia și circuitele culturale, Cappadocia sau Pamukkale, s-au aflat și ele în topul preferințelor.
La Paralela45, destinația care a atras cel mai mare număr de turiști în țară este Valea Prahovei, unde hotelierii au pregătit un program special pentru sărbătoarea Paștelui. Stațiunile balneo sunt foarte căutate datorită relaxării din centrele spa și zonele de agrement ale hotelurilor. Românii s-au orientat, pe de o parte, spre orașe europene precum Atena, Roma, Sicilia, Amsterdam, Barcelona, Madrid, pentru vacanțe scurte, de patru-cinci zile, în care pun accent pe relaxare, vizitarea locurilor emblematice și shopping. Componenta religioasă rămâne relevantă, mai ales în cazul destinațiilor ortodoxe, precum Grecia, unde turiștii îmbină relaxarea cu participarea la tradițiile specifice Paștelui. Dar un segment întreg de călători este deschis către experiențe noi și descoperirea altor culturi și-și folosește zilele libere de la Paște pentru vacanțe în țări cu religii diferite, care au o durată mai mare a călătoriei. Valoarea medie a costurilor a fost de aproximativ 700 de euro/persoană pentru destinațiile externe, de la exotice, cu un cost mai ridicat, la cele europene, și în jur de 2.000 de lei/persoană pentru vacanțele interne.
Christian Tour a venit pentru vacanța de Paște cu oferte variate, atât în țară, cât și în străinătate. Printre ofertele last minute în țară se numără:
Predeal – Hotel Belvedere, trei stele, de la 654 lei/persoană, cinci nopți
Băile Olănești, Hotel Stogu, trei stele, de la 498 lei/persoană, trei nopți
Băile Herculane, hotel Bacolux Diana, trei stele, de la 536 lei/persoană, trei nopți
Bușteni, hotel Silva, trei stele, de la 538 lei/persoană, trei nopți
Băile Felix, hotel Poienița, trei stele, de la 1.220 lei/persoană, cinci nopți
Fundata, Cheile Grădiștei Resort, trei stele, de la 982 lei/persoană, trei nopți
Pentru cei care vor să-și petreacă vacanța de Paște în afara țării, tour operatorul are oferte, cu zboruri charter, în Grecia, în Creta, la prețuri de la 325 euro/persoană, șapte nopți, în Atena, de la 520 euro/persoană, șapte nopți, în Turcia, Antalya, de la 564 euro/persoană, șapte nopți, Cipru, de la 213 euro/persoană, șapte nopți, Egipt, Hurghada, de la 397 euro/persoană, șapte nopți.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

