Zeci de directori de școli din Prahova, reuniți la Școala „George Enescu” din Sinaia: Cerc pedagogic
53 de directori din Județul Prahova au participat joi la Cercul pedagogic găzduit de Școala Gimnazială „George Enescu” din Sinaia. În cadrul activității s-a discutat despre modificările legislative cu efect imediat în activitatea managerialã aduse prin Legea Invațământului preuniversitar.
Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia, invitat la discuții, a expus în fața celor prezenți diversitatea activităților derulate în scoală, dar și eforturile deosebite materiale financiare și umane făcute pentru reabilitarea școlii.

„De asemenea primarul a sintetizat cu predilecție rezultatele deosebite obținute de elevii și profesorii unității de învățămînt. Sedința a fost prezidată de Mincu Florea, Insp.de management și Urlețeanu Lorelli, Insp.scolar general adjunct, care au contribuit la o discuție constructivă și la schimbul de idei menite să îmbunătățească continuu procesul educațional în județul nostru”, a transmis primăria.