DN 1 Valea Prahovei: A fost depusă cererea pentru Autorizația de Construire la centura Bușteni – Azuga

Proiectul Tehnic pentru Centura Bușteni – Azuga, un contract cu o valoare de aproximativ 600 de milioane lei, a ajuns la un stadiu fizic de peste 90%, iar Consiliul Județean Prahova a depus deja cererea de autorizare a șantierului la Ministerul Transporturilor, a transmis instituția într-un răspuns la solicitarea Economedia.
„A fost depusă la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii documentația pentru obținerea autorizației de construire etapa 1. În prezent, Proiectul Tehnic se află în lucru, având un stadiu fizic de peste 90%. Finalizarea acestuia este condiționată de emiterea de către CNAIR (exproprietar) a Dispoziției de expropriere, de definitivarea auditului de siguranță rutieră și obținerea Autorizației de Construire”, arată un răspuns al CJ Prahova.
Proiectul Tehnic se va aproba în Comisia Tehnicã de Avizare a CNAIR după ce în prealabil se va actualiza studiul de fezabilitate si indicatorii tehnico economici (dacă este cazul) care trebuie aprobați prin Hotärâre de Consiliu Judetean/HG, a precizat instituția.În prezent se află în implementare activitatea de proiectare, fiind finalizată prima etapă, în speță, documentația tehnică faza DTAC/PAC care a fost deja aprobat în CTA – CNAIR, a mai transmis CJ Prahova.
Totodată, s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor de pe coridorul de expropriere al lucrării. Pahovenii de la Coni, care au lucrat pe lotul 2 al Autostrăzii Moldovei (A7) au rămas câștigători ai contractului pentru construcția Centurii Bușteni – Azuga, în asociere cu SC Drum Pod Invest SRL, SC Gott Strasse SRL, SC Perfect Consult Europe SRL, Automagistral-Pivden SRL și NVO Transinzhinirying SRL. Turcii de la Ozaltin depuseseră o contestație, însă atât Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), cât și Curtea de Apel au menținut constructorul prahovean Coni drept câștigător.
Centura Bușteni – Azuga va avea un tunel cu o lungime de 90 de metri care subtraversează oblic DN 1 și Magistrala CFR București – Brașov, dar și un semitunel cu o lungime de aproape 150 de metri, parțial îngropat la intrare în Azuga, cele două lucrări de artă fiind printre cele mai dificile de pe traseul complet de 9 kilometri prevăzut pentru șoseaua care va funcționa ca o centură a celor două stațiuni, după cum a explicat Economedia. Traseul propus pentru drumul de descărcare are o lungime totală de 9,434 km, structurat astfel:
– Tronson I: km 0+000 (intersecţie cu breteaua de descărcare a autostrăzii A3 între Sinaia şi Poiana Ţapului – DN 1, km 127+600) – km 1+600, lungime 1,60 km (extravilan);
– Tronson II: km 1+630 (ieşire din DN 1, km 128+300 prin dreapta) – km 6+760 (intrare în DN 1, km 133+500 prin dreapta), lungime 5,13 km (intravilan Buşteni);
– Tronson III: începe la intersecţia cu breteaua de descărcare a autostrăzii A3 între Buşteni şi Azuga – DN 1, km 133+550 prin dreapta, lungime 0,52 km (extravilan);
– Tronson IV: km 7+250 (ieşire din DN 1, km 134+050 prin dreapta) – km 9+434 (intrare în DN 1, km 133+500 prin dreapta).
Lucrări de artă prevăzute: pasaj peste râul Prahova şi CF km. 1+835 ÷ 2+445; pod peste râul Prahova la km. 2+665; pod peste râul Prahova la km. 2+955; pod peste pârâul Jepilor la km. 3+825; pod peste râul Prahova la km 4+195; subtraversare strada Zamora km 4+685; pod peste râul Prahova la km 5+495; viaduct km 5+955; pod peste râul Prahova la km. 7+165; subtraversare DN 1 și CF km 7+480 ÷ 7+530; pod peste râul Prahova la km 8+095; pod peste râul Prahova la km 8+255; pod peste râul Prahova la km 8+375; pod peste râul Prahova la km 8+515; pod peste râul Prahova la km 8+605; semitunel km 8+935÷9+075; pasaj peste râul Prahova şi CF km 9+085 ÷ 9+310”, arată nota de fundamentare.
Memoriul tehnic pe care l-a realizat proiectantul Irimat propune 10 poduri peste râul Prahova, un pod peste pârâul Jepilor, câte două pasaje peste râul Prahova și Calea Ferată (Magistrala 300) și două subtraversări: strada Zamorei și DN 1 – CF București – Brașov. De asemenea, la km 9 al centurii, la Azuga, va fi realizat un semitunel. Viteza de proiectare a drumului, specific pentru clasa III și zona de munte este de 60 km/h.Centura Bușteni – Azuga este finanțată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operational Transport 2021-2027, și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


Din păcate nici CJ Ph prin proiectanții investiției și nici CNAIR nu au luat în seamă documentele doveditoare ale proprietății depuse pe parcursul procedurii de expropriere de către proprietarii de drept. Pur și simplu abuz, neglijenta, delăsare,și un mare grad de HANDICAP. Acum ne întâlnim la judecătorie, aveți dosare in instanță!!!!