Prințul Carol și „Duduia”. 31 Decembrie 1925: Consiliul de Coroană de la Peleș stabilește decăderea din drepturile regale. Ferdinand: „Mai bine primeam o depeşă prin care mi se anunţa că a murit”

Un moment fundamental care să dovedească limitele personalităţii lui Carol în contextul istoric este renunţarea la calitatea sa de principe moştenitor al Coroanei României. Consiliul de Coroană, convocat urgent la Castelul Peleș, la iniţiativa regelui Ferdinand, la 31 decembrie 1925, validează hotărârea luată de principele Carol. La 4 ianuarie 1926, Parlamentul a adoptat o rezoluţie prin care Mihai era proclamat moştenitor de drept. Fără îndoială, gestul lui Carol a marcat debutul unei etape noi în viaţa principesei Elena, care-i expediază scrisori deznădăjduite şi îi propune în zadar o întrevedere privată. Carol rămâne deocamdată neclintit în decizia sa.

La 20 noiembrie 1925, mătuşa lui Carol, Regina Alexandra a Marii Britanii, a murit la Palatul Windsor. La acest eveniment trebuia să participe şi o delegaţie a Familiei Regale din România, date fiind legăturile de rudenie dintre cele două case regale. Primul Ministru, Ionel Brătianu, a profitat de ocazia ivită din senin şi i-a sfătuit pe Rege şi pe Regină să-l trimită pe Carol la Londra, fiind convins că o dată ce a plecat din ţară, nu se va mai întoarce curând. Acelaşi lucru l-a spus şi Principesa Elena (soţia lui Carol):că o dată ajuns în străinătate, nu avea să se mai întoarcă. Brătianu îşi argumenta poziţia spunând că o schimbare de decor fără Elena Lupescu i-ar fi făcut bine Principelui.

Carol, dorind să plece în această călătorie, şi-a dat cuvântul de onoare că se întoarce acasă de Crăciun.

Luând act de toate aceste păreri, Ferdinand şi-a dat consimţământul.

Ajuns la Londra, Carol a fost oaspetele rudelor sale din familia regală britanică. Comportamentul lui a fost unul cât se poate de cordial, fără să dea vreun semn că vrea să facă sau să anunţe ceva neobişnuit. Însă, după o săptămână va pleca brusc, îndreptându-se spre coastă, traversând Canalul Mânecii până la Calais, de unde a luat trenul spre Paris. La Paris era aşteptat de către iubita sa Duduie, Elena Lupescu.

După ce au petrecut câteva zile la Paris, Carol şi „Lupeasca” au plecat în Italia, la Milano şi, mai apoi, Veneţia. De aici, Carol i-a transmis tatălui său următoarea scrisoare: „Vă rog ca prin această declaraţie să primiţi că renunţ la toate drepturile mele de principe moştenitor la României. Conform statutului familiei regale, rog pe Majestatea Voastră de a-şi da Înalta Sa aprobare acestei hotărâri irevocabile. Totodată, spre a nu produce vreun neajuns în viitor, să daţi Înaltul Majestăţii  Voastre ordin ca să fiu şters dintre membrii familiei domnitoare a României şi să mi se acorde numele sub care îmi voi putea alcătui o nouă stare civilă. Prin aceasta declar că nu voi avea nici o pretenţie asupra drepturilor mele, la care am renunţat de bunăvoie, şi că mă angajez, pentru liniştea tuturor, să nu mă mai întorc în ţară timp de 10 ani fără a fi chemat de cei în drept şi fără autorizaţia suveranului”.

Această decizie era gândită de ceva timp de Carol, însă şi-a găsit finalitatea numai după ce i s-a alăturat Elenei Lupescu, la Paris. Pasiunea necontrolată pe care o avea Carol pentru Elena Lupescu, l-a împins în această decizie extremă. A trebuit să aleagă între ea şi tron, nu le putea avea pe amândouă. După Consiliul de Coroană, Regele i-a spus unui apropiat că: „Mai bine primeam o depeşă prin care mi se anunţa că a murit”.

La 18 iulie 1927, Ferdinand I se stinge din viaţă la castelul Pelişor, lăsând în urma sa o ţară divizată între simpatizanţii şi opozanţii lui Carol. A doua zi, principele Mihai, în vârstă de numai şase ani este proclamat rege şi Elena înţelege responsabilităţi suplimentare pe care le implica poziţia de mamă a suveranului României. Din străinătate, Carol expediază spre ţară trei scrisori, în care îi pretinde divorţul. Educaţia creştină profundă primită în sânul familiei, ca şi atitudinea guvernului român, o impiedică să dea curs cererii, însă intervenţiile neoficiale ale susţinătorilor din umbră ai lui Carol, precum şi sentimentul de înstrăinare totală, o determină să accepte: la 21 iunie 1928, Curtea Supremă a României desface căsătoria pe motiv de ,,nepotrivire”.

Conform unui acord încheiat între Elena şi Casa regală română, Marele Voievod Mihai, primea permisiunea de a petrece două luni pe an alături de mama sa, însă termenii sunt adeseori încălcaţi cu brutalitate de către Carol. În toamna anului 1932, în urma unui incident neplăcut, Elena ignoră interdicţia de-a se întoarce în ţară şi rămâne în România timp de trei săptămâni.

Dincolo de tribulaţiile cotidiene, Elena îşi găseşte timp pentru amenajarea grădinilor Palatului Regal de la Mamaia, primit în anul 1927 din partea reginei Maria. Elena transformă parcul regal, introducând conducte de apă, schimbă drumurile şi peluzele, reamenajează interioarele. La începutul anului următor, impune un nou regulament de funcţionare a Palatului. Tot acum, pune bazele concursului anual de hipism, ea însăşi dovedindu-se foarte experimentată în domeniu. Mai activă ca niciodată, Elena vizitează spitale, merge în provincie, inaugurează clinici, încurajează cultura locală, ceea ce îi aduce un capital de imagine, pe care – din integritate şi modestie – nu-l exploatează împotriva fostului soţ. Demnă şi resemnată, Elena îl însoţeşte pe micul rege la ceremonii şi evenimente oficiale.

Restauraţia carlistă o surprinde total nepregătită pentru o revedere cu Carol, care nu întârzie însă să se producă. La 8 iunie 1930, Carol se întoarce în ţară cu ajutorul Partidului Naţional Ţărănist şi cu promisiuni mincinoase de revenire la intenţii mai bune vizavi de familia sa. Imediat, Actul de Succesiune din 4 ianuarie 1926 este invalidat de către Parlament. Elena asistă neputincioasă la acapararea treptată a copilului de către tatăl său, care îi alege dascălii şi anturajul. Cu eleganţa-i înnăscută, se retrage din viaţa publică, refugiindu-se fie în Palatul de la Mamaia, fie în reşedinţa de vară de la Sinaia. În cele din urmă, lucrul de care se temea cel mai mult s-a întâmplat: Carol îi cere să părăsească România. Se stabileşte mai întâi la Londra, apoi la Florenţa, însă revine la Bucureşti cu ocazia zilei de naştere a fiului său, unde rămâne până la începutul anului 1932, când îşi vizitează la Florenţa mama muribundă. Sophia de Grecia se stinge din viaţă în ianuarie 1932 şi este înmormântată în Biserica rusă, alături de soţul său, Constantin.